0
Electrovalvele sunt utilizate pentru controlul automat al circulaţiei unui fluid printr-o instalaţie. În funcţie de construcţie şi aplicaţie, ele pot controla apă, aer, gaze sau alte fluide compatibile cu materialele şi caracteristicile valvei.
O electrovalvă poate funcţiona fiabil o perioadă îndelungată atunci când este corect aleasă, instalată şi utilizată în limitele prevăzute de producător. Defecţiunile pot apărea însă din cauze electrice, mecanice, hidraulice sau pneumatice.
Unele probleme se dezvoltă progresiv, prin contaminare, uzură sau modificarea condiţiilor de funcţionare. Altele pot apărea brusc, de exemplu în urma unei probleme de alimentare electrică sau a blocării unei componente interne.
Pentru un diagnostic corect trebuie înţeles mai întâi ce tip de electrovalvă este instalată şi cum funcţionează aceasta. Două electrovalve care arată asemănător pot avea principii de funcţionare şi condiţii de utilizare diferite.
În forma sa de bază, electrovalva combină o valvă mecanică pentru controlul fluidului cu un sistem de acţionare electromagnetic.
Atunci când bobina este alimentată în condiţiile pentru care a fost proiectată, câmpul magnetic rezultat acţionează armătura mobilă a valvei. Mişcarea acesteia permite deschiderea sau închiderea traseului fluidului, direct sau prin intermediul unui mecanism pilot.
Când alimentarea electrică este întreruptă, un arc şi diferenţele de presiune din valvă pot participa la revenirea mecanismului în poziţia sa normală, în funcţie de construcţia produsului.
De aceea, funcţionarea unei electrovalve nu depinde numai de bobină. Presiunea fluidului, diferenţa de presiune dintre intrare şi ieşire, impurităţile, membrana, orificiile pilot, arcul şi suprafeţele de etanşare pot influenţa comportamentul valvei.
Construcţia diferă de la un model la altul, dar o electrovalvă poate include:
O problemă aparent simplă, precum faptul că electrovalva nu se deschide, poate proveni din mai multe dintre aceste componente sau chiar din instalaţia în care este montată.
Una dintre primele informaţii necesare pentru diagnostic este poziţia normală a valvei.
Electrovalva normal închisă, NC, este proiectată să menţină traseul închis în starea sa normală, fără comanda electrică necesară acţionării.
Electrovalva normal deschisă, NO, este proiectată să permită trecerea fluidului în starea sa normală şi să îşi schimbe poziţia atunci când este acţionată conform principiului său de funcţionare.
Aceste definiţii sunt importante deoarece afirmaţia „electrovalva nu mai închide când nu are curent” poate indica o problemă pentru un model NC, dar poate descrie comportamentul normal al unui model NO.
Înainte de diagnostic trebuie verificată configuraţia exactă a produsului şi documentaţia producătorului.
O diferenţă esenţială pentru diagnostic este cea dintre electrovalvele cu acţionare directă şi cele care folosesc un principiu de funcţionare pilotat.
La o electrovalvă direct acţionată, sistemul electromagnetic acţionează direct elementul care controlează trecerea fluidului.
Acest principiu permite anumitor electrovalve directe să funcţioneze şi în condiţii în care diferenţa de presiune dintre intrare şi ieşire este foarte mică sau chiar nulă, dacă modelul este proiectat pentru asemenea condiţii.
La o electrovalvă pilotată, presiunea fluidului participă la acţionarea elementului principal de închidere. Bobina comandă un circuit sau un orificiu pilot, iar diferenţa de presiune contribuie la deplasarea membranei sau pistonului principal.
Din acest motiv, anumite electrovalve pilotate au nevoie de o diferenţă minimă de presiune pentru a funcţiona corect.
Dacă această condiţie nu este îndeplinită, valva poate să nu se deschidă sau să nu se închidă corespunzător, chiar dacă bobina şi componentele electrice sunt funcţionale.
Prezenţa alimentării electrice nu demonstrează singură că electrovalva trebuie să funcţioneze corect.
În funcţie de construcţie, printre cauzele posibile ale lipsei de acţionare se pot afla:
Prin urmare, diagnosticul nu trebuie redus la verificarea existenţei tensiunii la conexiunea electrică.
Bobina unei electrovalve este proiectată pentru anumite caracteristici electrice. Trebuie respectate tensiunea nominală, tipul de alimentare şi, pentru echipamentele în curent alternativ, frecvenţa specificată de producător.
O bobină proiectată pentru o anumită alimentare nu trebuie considerată compatibilă automat cu o altă tensiune sau cu un alt tip de curent doar pentru că poate fi montată fizic pe corpul valvei.
Alimentarea necorespunzătoare poate conduce la funcţionare incorectă, acţionare nesigură, încălzire excesivă sau deteriorarea bobinei.
Înainte de înlocuirea unei bobine trebuie verificat codul componentei şi compatibilitatea specificată de producător.
Încălzirea bobinei în timpul funcţionării nu înseamnă automat că aceasta este defectă.
Bobina consumă energie electrică şi disipă căldură, iar anumite modele sunt proiectate să funcţioneze la temperaturi care pot părea ridicate la atingere.
Temperatura admisibilă depinde de construcţia bobinei, clasa de izolaţie, temperatura ambientală, temperatura fluidului, condiţiile de ventilare şi regimul de funcţionare.
În schimb, o temperatură neobişnuită pentru echipamentul respectiv, mirosul de material supraîncălzit, deteriorarea vizibilă sau funcţionarea anormală necesită verificarea cauzei.
Nu trebuie stabilită starea bobinei doar prin atingerea acesteia. Criteriile şi limitele de temperatură trebuie verificate în documentaţia produsului.
Bobinele nu trebuie presupuse automat potrivite pentru alimentare continuă.
În funcţie de produs, producătorul poate specifica un anumit regim de funcţionare sau un anumit ciclu de lucru.
O bobină proiectată pentru funcţionare continuă poate rămâne alimentată în condiţiile prevăzute de producător. O bobină destinată unui regim intermitent trebuie utilizată în limitele definite pentru acel produs.
Nerespectarea regimului de funcţionare poate conduce la temperaturi excesive şi la reducerea duratei de exploatare sau deteriorarea componentei.
Bâzâitul şi vibraţiile nu trebuie atribuite automat unei bobine defecte.
În funcţie de tipul electrovalvei, cauzele posibile pot include:
La anumite construcţii alimentate în curent alternativ, elementele circuitului magnetic sunt proiectate pentru limitarea vibraţiilor specifice alimentării AC. O problemă în această zonă poate contribui la apariţia unui bâzâit anormal.
Diagnosticul exact depinde însă de construcţia valvei şi nu trebuie făcut exclusiv după sunet.
O eroare frecventă este presupunerea că orice electrovalvă care nu acţionează are bobina arsă.
În realitate, trebuie separate două categorii de probleme:
Problemele electrice pot include alimentarea incorectă, conexiunile, comanda, bobina sau alte elemente ale circuitului electric.
Problemele mecanice şi de proces pot include blocarea armăturii, contaminarea, deteriorarea membranei, obturarea circuitului pilot, presiunea necorespunzătoare, fluidul incompatibil sau condiţiile incorecte de montaj.
O bobină funcţională nu poate compensa o valvă blocată mecanic, iar înlocuirea corpului valvei nu rezolvă o problemă aflată în circuitul de comandă.
Fiecare electrovalvă este proiectată pentru un anumit domeniu de presiune.
Depăşirea limitelor specificate poate afecta funcţionarea şi siguranţa valvei. În cazul anumitor electrovalve pilotate, şi o diferenţă de presiune prea mică poate împiedica acţionarea normală.
De aceea, o electrovalvă care funcţiona într-o instalaţie nu trebuie considerată automat potrivită pentru o altă aplicaţie doar pentru că are acelaşi diametru de racord.
Anumite electrovalve sunt proiectate pentru circulaţia fluidului într-un sens determinat.
Corpul poate avea un marcaj care indică direcţia de curgere admisă. Montarea în sens opus poate afecta deschiderea, închiderea sau etanşarea, în funcţie de construcţia valvei.
Sensul de montaj trebuie verificat în documentaţia modelului şi respectat la instalare.
Nu trebuie presupus acest lucru.
Poziţia admisă de montaj depinde de construcţia electrovalvei şi de indicaţiile producătorului. La anumite modele, orientarea ansamblului electromagnetic poate influenţa funcţionarea sau durata de exploatare.
Prin urmare, poziţia de instalare trebuie verificată pentru produsul concret, nu stabilită după o regulă generală.
O electrovalvă pentru apă nu este automat potrivită pentru aer, gaz, abur, combustibil sau alte fluide.
Compatibilitatea depinde de corpul valvei, elementele interne, materialele de etanşare, temperatură, presiune şi caracteristicile fluidului.
Materiale de etanşare precum NBR, EPDM sau FKM au proprietăţi şi compatibilităţi diferite. Alegerea nu trebuie făcută doar după denumirea materialului, ci conform fluidului şi condiţiilor specificate de producător.
Utilizarea unei electrovalve cu un fluid incompatibil poate deteriora garniturile, membrana sau alte componente şi poate conduce la pierderea etanşeităţii.
Electrovalva trebuie utilizată atât în domeniul admis al temperaturii fluidului, cât şi în condiţiile ambientale specificate pentru produs.
Temperatura poate influenţa bobina, materialele de etanşare, vâscozitatea fluidului şi comportamentul componentelor interne.
De aceea, o electrovalvă potrivită pentru apă rece nu trebuie considerată automat potrivită pentru apă la temperatură ridicată sau pentru alte aplicaţii termice.
Particulele transportate de fluid pot ajunge în zonele de etanşare, în mecanismul mobil sau în orificiile pilot ale anumitor electrovalve.
În funcţie de construcţie, contaminarea poate contribui la:
Necesitatea şi tipul filtrării trebuie stabilite în funcţie de fluid, instalaţie şi cerinţele producătorului electrovalvei. Montarea generică a unui anumit tip de filtru nu reprezintă o soluţie universală.
Înainte de a concluziona că electrovalva este defectă, trebuie cunoscute caracteristicile produsului şi condiţiile în care funcţionează.
Informaţiile relevante pot include:
Abia după verificarea acestor informaţii poate fi interpretat corect un simptom precum bâzâitul, încălzirea bobinei, deschiderea întârziată, blocarea sau pierderea de etanşeitate.
În partea următoare analizăm aceste simptome separat şi vedem ce poate indica o electrovalvă care nu se deschide, nu se închide, bâzâie, se încălzeşte sau permite trecerea fluidului atunci când ar trebui să fie închisă.
O electrovalvă poate manifesta probleme în mai multe moduri: nu se deschide, nu se închide, permite trecerea fluidului când ar trebui să fie închisă, reacţionează diferit faţă de comportamentul prevăzut, produce zgomote neobişnuite sau prezintă o temperatură anormală pentru condiţiile sale de funcţionare.
Acelaşi simptom poate avea însă cauze diferite. De exemplu, o electrovalvă care nu se deschide poate avea o problemă electrică, o armătură blocată, un circuit pilot obturat sau poate funcţiona într-un domeniu de presiune necorespunzător.
De aceea, diagnosticul corect porneşte de la simptom, dar trebuie continuat prin verificarea tipului electrovalvei şi a condiţiilor reale de funcţionare.
Dacă o electrovalvă care ar trebui să permită trecerea fluidului nu se deschide, nu trebuie presupus automat că bobina este arsă.
Printre cauzele posibile se pot afla:
Lista exactă a cauzelor posibile depinde de construcţia electrovalvei.
La anumite electrovalve pilotate, bobina nu asigură singură deplasarea elementului principal care controlează debitul. Funcţionarea utilizează şi energia disponibilă prin diferenţa de presiune a fluidului.
Dacă diferenţa dintre presiunea de la intrare şi cea de la ieşire este sub valoarea necesară modelului respectiv, valva poate să nu se deschidă corespunzător chiar dacă partea electromagnetică funcţionează.
Acesta este un motiv important pentru care o electrovalvă pilotată nu trebuie diagnosticată exclusiv prin verificarea bobinei.
Valoarea minimă necesară nu este universală şi trebuie verificată în documentaţia produsului.
O electrovalvă care rămâne deschisă sau permite în continuare trecerea fluidului poate avea o problemă mecanică, electrică sau asociată condiţiilor de proces.
Printre cauzele posibile se pot afla:
Înainte de a considera că electrovalva este blocată mecanic trebuie verificat şi dacă sistemul de comandă îi solicită într-adevăr poziţia închisă.
Trebuie făcută diferenţa dintre pierderea internă şi scurgerea externă.
Pierderea internă înseamnă că fluidul continuă să treacă din amonte spre aval prin valvă, deşi aceasta ar trebui să fie închisă.
Printre cauzele posibile se pot afla particule pe suprafaţa de etanşare, deteriorarea scaunului sau a garniturii, probleme ale membranei, blocarea mecanismului ori condiţii de presiune necorespunzătoare.
Trebuie verificată şi clasa sau caracteristica de etanşare declarată pentru modelul respectiv. Nu toate valvele şi toate aplicaţiile trebuie evaluate după aceeaşi cerinţă de etanşeitate.
Scurgerea externă apare atunci când fluidul ajunge în exteriorul instalaţiei printr-un racord, o zonă de etanşare sau o componentă a corpului valvei.
Cauzele pot include montajul necorespunzător, deteriorarea unei etanşări, solicitările mecanice transmise de conducte, deteriorarea filetului sau a corpului şi alte probleme specifice instalaţiei.
O scurgere externă nu trebuie tratată automat prin strângerea suplimentară a racordului. O forţă excesivă poate deteriora corpul, filetul sau componentele conectate.
Metoda de remediere depinde de tipul racordului, materialele utilizate şi instrucţiunile producătorului.
În cazul unei electrovalve utilizate într-o instalaţie de gaz, mirosul de gaz sau orice alt indiciu de pierdere trebuie tratat ca o problemă de siguranţă.
Nu trebuie demontată electrovalva, forţat mecanismul, realizat un bypass sau încercate reparaţii improvizate.
Instalaţia trebuie tratată conform procedurilor de siguranţă aplicabile, iar verificarea şi remedierea trebuie realizate de personal autorizat sau calificat pentru instalaţia respectivă.
Metodele de verificare a etanşeităţii trebuie să fie cele adecvate instalaţiei şi aplicate de persoanele competente. Articolul nu recomandă proceduri DIY pentru identificarea sau remedierea pierderilor de gaz.
Un anumit sunet poate fi caracteristic unor electrovalve în timpul acţionării, în special în funcţie de construcţia electromagnetică. Un bâzâit nou, puternic sau diferit de comportamentul normal al echipamentului poate însă indica o problemă care trebuie investigată.
Printre cauzele posibile se pot afla:
Prin urmare, bâzâitul nu demonstrează singur că bobina trebuie înlocuită.
În cazul unei bobine AC, câmpul electromagnetic variază periodic odată cu alimentarea. Construcţia ansamblului electromagnetic este proiectată pentru a permite funcţionarea stabilă în aceste condiţii.
Dacă armătura nu ajunge în poziţia prevăzută sau există o problemă în ansamblul magnetic, vibraţiile şi zgomotul pot deveni mai pronunţate.
La anumite construcţii există elemente specifice pentru stabilizarea comportamentului electromagnetic în curent alternativ. Starea şi funcţionarea acestora fac parte din diagnosticul tehnic al ansamblului, nu dintr-o procedură generică de reparaţie pentru utilizator.
Vibraţia poate proveni chiar din electrovalvă sau poate fi transmisă acesteia de conducte şi de alte echipamente din instalaţie.
Printre cauzele posibile se pot afla variaţiile de presiune, pulsaţiile de debit, funcţionarea instabilă a armăturii, fixarea necorespunzătoare a instalaţiei sau rezonanţa mecanică.
De aceea, faptul că electrovalva vibrează nu înseamnă automat că trebuie strânse mai puternic racordurile.
Trebuie identificată sursa vibraţiei şi verificat dacă montajul respectă cerinţele producătorului.
O bobină alimentată electric produce căldură în timpul funcţionării. Prin urmare, faptul că este caldă nu reprezintă automat o defecţiune.
Temperatura reală depinde de caracteristicile bobinei, regimul de funcţionare, temperatura ambientală, temperatura fluidului şi condiţiile de instalare.
O încălzire anormală poate avea însă cauze precum:
Temperatura nu trebuie evaluată doar prin atingere. Dacă există suspiciunea de supraîncălzire, aceasta trebuie comparată cu specificaţiile şi condiţiile admise pentru modelul respectiv.
Deteriorarea unei bobine poate avea mai multe cauze şi nu trebuie atribuită automat calităţii componentei.
Printre factorii care pot contribui se află:
Înainte de montarea unei bobine noi trebuie identificată cauza defectării celei vechi. În caz contrar, componenta nouă poate fi expusă aceloraşi condiţii.
O modificare a timpului de acţionare poate indica o schimbare a condiţiilor electrice, mecanice sau de proces, dar nu există un timp universal în care toate electrovalvele trebuie să se deschidă sau să se închidă.
Timpii de răspuns diferă în funcţie de construcţie, dimensiune, presiune, fluid şi principiul de acţionare.
Dacă timpul de răspuns s-a modificat faţă de comportamentul normal al aceluiaşi echipament, printre cauzele posibile se pot afla:
Nu neapărat.
O bobină sau o alimentare necorespunzătoare poate contribui la problemă, dar aceeaşi manifestare poate fi produsă de blocarea mecanică, contaminare sau condiţiile de presiune.
La o electrovalvă pilotată trebuie verificat în special dacă sunt îndeplinite condiţiile de presiune diferenţială necesare şi dacă circuitul pilot poate funcţiona corespunzător.
Înlocuirea bobinei fără confirmarea cauzei poate să nu rezolve problema.
Nu poate fi stabilit doar după acest simptom.
În funcţie de construcţia electrovalvei, închiderea poate fi influenţată de arc, armătură, membrană, presiunea fluidului, circuitul pilot şi suprafeţele de etanşare.
Impurităţile sau deteriorarea componentelor pot produce un comportament asemănător.
Diagnosticul trebuie făcut pentru modelul concret înainte de a decide dacă o componentă poate fi înlocuită sau este necesară schimbarea întregii valve.
Funcţionarea intermitentă poate fi dificil de diagnosticat deoarece problema poate apărea numai în anumite condiţii.
Printre cauzele posibile se pot afla:
Faptul că electrovalva începe să funcţioneze din nou nu confirmă că problema a dispărut.
Diagnosticul profesionist urmăreşte să stabilească dacă electrovalva primeşte comanda electrică prevăzută şi dacă partea mecanică poate răspunde corect la această comandă în condiţiile reale de presiune şi debit.
Pentru partea electrică pot fi relevante tensiunea, tipul de alimentare, frecvenţa unde este cazul, starea bobinei, conexiunile şi semnalul de comandă.
Pentru partea mecanică şi de proces pot fi relevante mişcarea armăturii, starea membranei şi a suprafeţelor de etanşare, contaminarea, circuitul pilot, presiunea, diferenţa de presiune şi sensul de curgere.
Verificările electrice care implică măsurători pe circuite alimentate trebuie realizate numai în condiţii de siguranţă şi de persoane care au competenţa necesară. Simplul sfat „verifică tensiunea cu multimetrul” nu este o procedură potrivită pentru orice utilizator.
La anumite electrovalve, bobina este o componentă separată şi poate fi înlocuită fără schimbarea corpului valvei.
Această soluţie este justificată numai dacă diagnosticul confirmă problema bobinei, corpul şi mecanismul valvei sunt în stare corespunzătoare, iar producătorul permite înlocuirea componentei.
Bobina nouă trebuie să fie compatibilă cu electrovalva şi cu alimentarea electrică utilizată.
Nu este suficient ca bobina să se potrivească fizic pe tubul armăturii.
Dacă bobina şi comanda sunt corespunzătoare, dar electrovalva nu controlează corect fluidul, problema poate fi localizată în ansamblul mecanic sau hidraulic.
Pot fi implicate armătura, membrana, pistonul, scaunul, garniturile, orificiile pilot sau contaminarea internă, în funcţie de construcţia valvei.
Unele produse permit utilizarea unor componente sau kituri de service aprobate de producător. Alte electrovalve sunt proiectate astfel încât înlocuirea ansamblului complet este soluţia prevăzută.
Posibilitatea de reparare trebuie stabilită din documentaţia produsului, nu printr-o regulă generală.
Nu neapărat. Un mecanism poate fi împiedicat să se deplaseze de impurităţi, depuneri, condiţii de presiune necorespunzătoare sau alte probleme ale instalaţiei.
Totuşi, faptul că blocajul poate avea o cauză externă nu înseamnă că electrovalva trebuie demontată sau forţată de utilizator.
În special pentru gaz, combustibili, abur, fluide la temperatură ridicată sau alte aplicaţii cu risc, nu trebuie încercate deblocări manuale, bypass-uri sau intervenţii improvizate.
Înlocuirea directă a electrovalvei poate elimina temporar simptomul fără să rezolve cauza care a produs defectarea.
Dacă problema este tensiunea incorectă, contaminarea fluidului, presiunea necorespunzătoare, sensul greşit de montaj sau utilizarea în afara temperaturilor admise, o electrovalvă nouă poate ajunge în aceleaşi condiţii.
Diagnosticul corect trebuie să răspundă la două întrebări: ce componentă nu funcţionează şi de ce a apărut problema.
În partea următoare analizăm cauzele care favorizează defectarea electrovalvelor: alimentarea electrică, regimul de funcţionare al bobinei, presiunea şi diferenţa de presiune, impurităţile, temperatura, fluidul, materialele de etanşare şi greşelile de instalare.
O electrovalvă se poate defecta din cauza componentei electrice, a mecanismului intern sau a condiţiilor în care este utilizată. De multe ori, problema nu este produsă de o singură componentă, ci de faptul că electrovalva funcţionează în afara parametrilor pentru care a fost proiectată.
Tensiunea şi tipul alimentării, regimul de funcţionare al bobinei, presiunea, diferenţa de presiune, temperatura, contaminarea fluidului şi compatibilitatea materialelor pot influenţa direct funcţionarea.
De aceea, înlocuirea electrovalvei fără identificarea cauzei poate duce la repetarea aceleiaşi defecţiuni.
Bobina trebuie alimentată conform caracteristicilor electrice specificate de producător.
O tensiune diferită de cea pentru care a fost proiectată poate determina funcţionarea necorespunzătoare a ansamblului electromagnetic şi poate contribui la deteriorarea bobinei.
O tensiune insuficientă poate împiedica armătura să ajungă în poziţia prevăzută. În anumite situaţii, aceasta poate fi asociată şi cu vibraţii sau bâzâit.
O tensiune prea mare poate creşte solicitarea termică şi electrică a bobinei.
Limitele admise trebuie verificate în documentaţia produsului. Nu trebuie utilizată o toleranţă universală pentru toate bobinele.
Două bobine care au dimensiuni exterioare asemănătoare nu sunt neapărat echivalente.
Bobinele şi ansamblurile electromagnetice sunt proiectate pentru caracteristicile electrice indicate de producător, inclusiv pentru alimentare în curent alternativ sau continuu.
În cazul unei bobine AC trebuie respectată şi frecvenţa specificată pentru produs.
La înlocuire trebuie verificat codul exact al componentei şi compatibilitatea cu electrovalva, nu doar tensiunea înscrisă pe bobină sau posibilitatea de montare fizică.
O electrovalvă poate rămâne acţionată pentru perioade foarte diferite, în funcţie de aplicaţie.
Unele bobine sunt proiectate pentru funcţionare continuă în condiţiile specificate, în timp ce altele pot avea un regim de funcţionare diferit.
Dacă o bobină este menţinută alimentată în afara regimului admis, temperatura acesteia poate depăşi condiţiile pentru care a fost proiectată.
De aceea, înainte de a considera că o bobină s-a defectat prematur, trebuie verificat dacă regimul real de utilizare corespunde specificaţiilor producătorului.
Temperatura la care funcţionează electrovalva este rezultatul mai multor factori.
Bobina generează căldură, dar aceasta poate fi influenţată şi de temperatura ambientală, temperatura fluidului, poziţia de montaj şi condiţiile de instalare.
În acelaşi timp, temperatura afectează nu doar bobina, ci şi garniturile, membranele şi alte materiale din interiorul valvei.
Electrovalva trebuie utilizată în domeniile de temperatură specificate pentru produs şi pentru fluidul controlat.
Unele bobine pot funcţiona în mod normal la temperaturi care par ridicate la atingere.
Prin urmare, temperatura percepută cu mâna nu reprezintă un criteriu suficient pentru diagnostic.
Mai relevante sunt limitele declarate de producător, condiţiile reale de funcţionare şi existenţa altor simptome, cum ar fi mirosul de material supraîncălzit, deteriorarea vizibilă sau funcţionarea necorespunzătoare.
Dacă există suspiciunea unei supraîncălziri, cauza trebuie investigată înainte de înlocuirea componentei.
Electrovalvele sunt proiectate pentru anumite domenii de presiune. Funcţionarea în afara acestora poate împiedica deschiderea sau închiderea corectă şi poate solicita componentele interne.
Presiunea maximă admisă nu este singurul parametru important.
La anumite electrovalve pilotate contează şi diferenţa de presiune dintre intrare şi ieşire, deoarece aceasta participă la funcţionarea mecanismului principal.
Diferenţa de presiune reprezintă diferenţa dintre presiunea existentă înainte şi după electrovalvă în condiţiile analizate.
În cazul anumitor electrovalve pilotate, această diferenţă este utilizată pentru deplasarea membranei sau pistonului principal.
Dacă diferenţa de presiune este insuficientă, valva poate să nu funcţioneze conform aşteptărilor chiar dacă bobina este alimentată şi funcţională.
Din acest motiv, o electrovalvă nu trebuie aleasă doar după diametrul racordului şi presiunea maximă înscrisă în fişa tehnică.
Da. Funcţionarea peste limitele admise poate afecta acţionarea, etanşarea şi integritatea componentelor.
Limitele de presiune şi diferenţă de presiune trebuie verificate pentru modelul concret şi pentru condiţiile reale de funcţionare.
Nu trebuie încercată compensarea unei probleme de presiune prin modificări improvizate ale electrovalvei.
Particulele transportate de fluid pot ajunge în zone sensibile ale electrovalvei.
În funcţie de construcţie, contaminarea poate afecta:
O particulă aflată între elementul de închidere şi scaun poate împiedica etanşarea completă. Într-o valvă pilotată, contaminarea unui orificiu de dimensiuni reduse poate modifica funcţionarea întregului mecanism.
În instalaţiile în care caracteristicile fluidului favorizează formarea depunerilor, acestea pot afecta în timp anumite suprafeţe şi componente interne.
Nu este corect să spunem că depunerile „îngroaşă plonjorul”. Mai exact, acestea pot restricţiona mişcarea componentelor sau pot afecta suprafeţele necesare unei etanşări corecte.
Tipul şi intensitatea depunerilor depind de fluid, temperatură, condiţiile instalaţiei şi materialele implicate.
Nu există o regulă universală valabilă pentru orice electrovalvă şi orice fluid.
În anumite instalaţii, filtrarea poate proteja electrovalva împotriva particulelor care ar putea afecta mecanismul sau etanşarea. Tipul filtrului şi gradul de filtrare trebuie însă stabilite în funcţie de cerinţele valvei şi de caracteristicile sistemului.
Un filtru dimensionat sau întreţinut necorespunzător poate introduce, la rândul său, o pierdere de presiune importantă.
De aceea, filtrarea trebuie privită ca parte a proiectării instalaţiei, nu ca un accesoriu care se montează identic înaintea oricărei electrovalve.
Contaminanţii şi cerinţele instalaţiei diferă în funcţie de mediul controlat.
O soluţie utilizată într-un circuit de apă nu trebuie transferată automat într-o instalaţie de aer, gaz, combustibil sau alt fluid.
Pentru fiecare aplicaţie trebuie respectate cerinţele sistemului, ale electrovalvei şi reglementările aplicabile.
În special pentru instalaţiile de gaz sau alte fluide periculoase, componentele de filtrare şi condiţionare nu trebuie selectate sau modificate prin reguli generale destinate utilizatorului final.
Corpul electrovalvei şi componentele aflate în contact cu fluidul trebuie să fie compatibile cu mediul controlat şi cu condiţiile de utilizare.
Această cerinţă este importantă în special pentru elementele de etanşare şi membrane.
Materiale precum NBR, EPDM sau FKM au proprietăţi diferite, dar simpla denumire a materialului nu este suficientă pentru a decide compatibilitatea.
Trebuie luate în calcul fluidul concret, concentraţia acestuia dacă este relevantă, temperatura, presiunea şi recomandările producătorului.
Un material de etanşare utilizat într-un mediu incompatibil îşi poate modifica proprietăţile.
În funcţie de combinaţia dintre material şi fluid, pot apărea degradarea, umflarea, întărirea sau alte modificări care afectează funcţionarea şi etanşarea.
Aceste efecte nu trebuie estimate doar după aspectul garniturii. Compatibilitatea trebuie verificată din documentaţia tehnică aplicabilă.
La electrovalvele proiectate pentru un anumit sens de curgere, montarea inversă poate modifica modul în care presiunea acţionează asupra elementelor interne.
În funcţie de construcţie, pot apărea dificultăţi de deschidere, închidere sau etanşare.
O electrovalvă montată invers poate fi astfel confundată cu una defectă.
Marcajul de pe corp şi documentaţia produsului trebuie verificate înainte de punerea în funcţiune.
Da, dacă electrovalva este instalată într-o poziţie care nu este permisă pentru modelul respectiv.
Construcţia mecanismului intern şi a ansamblului electromagnetic poate face ca anumite orientări să fie recomandate, permise cu restricţii sau nepermise.
Nu trebuie aplicată regula că orice electrovalvă poate fi instalată vertical, orizontal sau cu bobina orientată în orice direcţie.
Poziţiile admise trebuie verificate în documentaţia producătorului.
Corpul electrovalvei nu trebuie utilizat pentru a compensa nealinierea conductelor.
Solicitările mecanice transmise prin instalaţie pot afecta racordurile, corpul sau etanşările şi pot contribui la apariţia unor scurgeri externe.
Conductele trebuie susţinute şi instalate astfel încât electrovalva să nu preia solicitări pentru care nu a fost proiectată.
O scurgere la racord nu trebuie remediată automat prin aplicarea unei forţe din ce în ce mai mari.
Strângerea excesivă poate deteriora filetul, corpul valvei sau alte componente ale racordului, în funcţie de material şi construcţie.
Montajul trebuie realizat conform tipului de conexiune şi instrucţiunilor producătorului, utilizând metodele de etanşare adecvate aplicaţiei.
Materialele din interiorul electrovalvei au limite de temperatură şi pot avea comportamente diferite în funcţie de mediul controlat.
O valvă care funcţionează corect cu apă rece nu trebuie presupusă automat potrivită pentru apă fierbinte, abur sau alt fluid la temperatură ridicată.
Trebuie respectat domeniul de temperatură declarat pentru configuraţia concretă a electrovalvei.
Alegerea unei electrovalve doar după diametrul conductei poate fi insuficientă.
Caracteristicile de curgere ale valvei trebuie să corespundă debitului, fluidului şi condiţiilor de presiune ale instalaţiei.
O electrovalvă selectată necorespunzător poate produce o pierdere de presiune nedorită sau poate funcţiona în afara domeniului pentru care mecanismul său a fost proiectat.
De aceea, racordul de aceeaşi dimensiune nu înseamnă automat performanţă hidraulică sau pneumatică echivalentă.
Fişele tehnice pot utiliza un coeficient de debit pentru caracterizarea capacităţii de curgere a valvei, conform convenţiei folosite de producător.
Această valoare ajută la evaluarea pierderii de presiune şi a debitului în condiţiile definite pentru produs.
Coeficientul de debit nu trebuie însă analizat izolat. Fluidul, presiunile, temperatura şi regimul de curgere influenţează selecţia.
Pentru gaze, analiza debitului necesită în plus luarea în calcul a proprietăţilor şi condiţiilor specifice mediului compresibil.
Alegerea unei valve mai mari „ca să existe rezervă” nu reprezintă o regulă corectă de dimensionare.
O electrovalvă trebuie selectată pentru condiţiile reale de debit şi presiune şi pentru modul în care funcţionează mecanismul său.
În special la anumite valve pilotate, condiţiile de presiune diferenţială trebuie analizate împreună cu dimensiunea şi debitul.
Electrovalvele pot fi utilizate în aplicaţii cu frecvenţe foarte diferite de acţionare.
Fiecare ciclu implică mişcarea unor componente mecanice şi solicitarea elementelor de etanşare. În aplicaţiile cu un număr ridicat de cicluri, acest regim trebuie luat în calcul încă din etapa de selecţie.
Nu există însă un număr universal de acţionări după care o electrovalvă trebuie înlocuită.
Durabilitatea declarată, atunci când este specificată, trebuie verificată pentru modelul concret şi pentru condiţiile de testare indicate de producător.
Deschiderea sau închiderea debitului poate produce variaţii tranzitorii de presiune în anumite instalaţii.
Amplitudinea acestor fenomene depinde de caracteristicile fluidului, viteza de curgere, lungimea şi configuraţia conductelor, timpul de închidere al valvei şi alte caracteristici ale sistemului.
Prin urmare, nu orice problemă apărută după închiderea unei electrovalve trebuie atribuită valvei în sine. Poate fi necesară analiza dinamică a instalaţiei.
Nu trebuie improvizate soluţii de limitare a şocurilor de presiune fără evaluarea sistemului.
Electrovalva trebuie să fie potrivită şi pentru mediul în care este instalată, nu doar pentru fluidul care circulă prin ea.
Umiditatea, praful, apa, temperaturile ambientale şi alte condiţii de mediu pot afecta conexiunile electrice şi ansamblul bobinei dacă produsul nu are protecţia corespunzătoare aplicaţiei.
Gradul de protecţie şi condiţiile de instalare trebuie verificate în documentaţia produsului.
Dacă o bobină se defectează şi componenta nouă prezintă aceeaşi problemă după înlocuire, trebuie investigată cauza din instalaţie.
Pot fi relevante:
Înlocuirea succesivă a aceleiaşi componente fără identificarea cauzei poate transforma o problemă de sistem într-o serie de defectări repetate.
Înainte de înlocuirea electrovalvei trebuie verificat dacă aceasta funcţionează în condiţiile pentru care a fost proiectată.
Lista de verificare poate include:
O electrovalvă care funcţionează în afara unuia dintre parametrii esenţiali poate manifesta simptome asemănătoare unei defecţiuni interne. De aceea, diagnosticul trebuie să verifice atât electrovalva, cât şi condiţiile instalaţiei în care aceasta lucrează.
În partea următoare analizăm când se justifică repararea sau înlocuirea electrovalvei, ce mentenanţă poate preveni problemele, ce intervenţii trebuie evitate şi cum trebuie abordate electrovalvele utilizate pentru gaz şi alte fluide cu risc.
Decizia dintre repararea şi înlocuirea unei electrovalve nu trebuie luată doar în funcţie de vechimea echipamentului sau de costul unei componente.
Trebuie identificată mai întâi cauza problemei şi verificat dacă producătorul permite înlocuirea componentelor afectate.
La anumite electrovalve pot exista bobine, membrane, garnituri sau kituri de service disponibile ca piese dedicate. Alte modele sunt proiectate astfel încât, în cazul unei defecţiuni interne, soluţia prevăzută este înlocuirea ansamblului.
Contează şi aplicaţia. O electrovalvă utilizată într-un circuit de apă pentru o funcţie necritică nu trebuie evaluată după aceleaşi criterii de siguranţă ca o valvă care controlează gaz, combustibil sau alt fluid periculos.
Dacă diagnosticul confirmă că problema este exclusiv la bobină, iar corpul şi mecanismul valvei funcţionează corespunzător, la anumite modele poate fi înlocuită numai bobina.
Componenta nouă trebuie să fie compatibilă cu electrovalva şi cu instalaţia.
Trebuie verificate, după caz:
Faptul că o bobină se potriveşte fizic pe electrovalvă nu confirmă compatibilitatea electrică şi funcţională.
O bobină deteriorată poate fi efectul unei alte probleme.
Dacă aceasta a funcţionat cu o alimentare necorespunzătoare, într-un regim pentru care nu a fost proiectată sau în condiţii de temperatură nepermise, simpla montare a unei bobine noi nu elimină cauza.
Înainte de înlocuire trebuie verificat dacă noua componentă va funcţiona în condiţiile specificate de producător.
Înlocuirea completă poate deveni necesară atunci când diagnosticul identifică deteriorări ale corpului, suprafeţelor de etanşare, mecanismului intern sau altor componente care nu sunt destinate reparării ori înlocuirii separate.
Poate fi necesară şi atunci când piesele de service aprobate nu sunt disponibile sau când producătorul nu permite intervenţia asupra ansamblului respectiv.
În aplicaţiile cu cerinţe ridicate de siguranţă, posibilitatea unei reparaţii trebuie evaluată şi în raport cu cerinţele tehnice şi de conformitate aplicabile instalaţiei.
Nu există o regulă universală conform căreia o electrovalvă trebuie înlocuită după 5, 7 sau un alt număr fix de ani.
Durata de exploatare poate fi influenţată de:
Dacă producătorul stabileşte cerinţe de verificare, service sau înlocuire pentru o anumită aplicaţie, acestea trebuie respectate.
Răspunsul depinde de construcţia valvei şi de procedurile prevăzute de producător.
Unele electrovalve permit operaţiuni de service şi utilizarea unor kituri dedicate. Alte modele nu sunt destinate demontării sau intervenţiei în teren.
Nu trebuie presupus că orice electrovalvă blocată poate fi desfăcută, curăţată şi montată la loc fără consecinţe asupra funcţionării şi etanşeităţii.
Demontarea poate necesita înlocuirea unor garnituri sau respectarea unor proceduri şi valori de montaj specifice.
Pentru gaz, combustibili şi alte aplicaţii cu risc, intervenţiile asupra valvei trebuie realizate numai conform cerinţelor aplicabile şi de personal competent sau autorizat, după caz.
O electrovalvă care nu se deschide sau nu se închide nu trebuie forţată prin metode improvizate.
Trebuie evitate:
Aceste intervenţii pot deteriora valva şi pot crea riscuri suplimentare.
O electrovalvă utilizată pentru controlul gazului are o funcţie care poate fi relevantă pentru siguranţa instalaţiei.
Dacă există suspiciunea că valva nu mai închide corespunzător, există miros de gaz sau apar alte indicii ale unei funcţionări nesigure, situaţia nu trebuie tratată ca o reparaţie obişnuită realizată de utilizator.
Nu se recomandă demontarea, deblocarea manuală, modificarea, anularea sau ocolirea electrovalvei.
Utilizarea instalaţiei trebuie întreruptă în condiţii de siguranţă, conform procedurilor aplicabile, iar verificarea trebuie realizată de personal autorizat sau calificat pentru instalaţia respectivă.
În cazul instalaţiilor de gaz, verificarea etanşeităţii trebuie realizată prin metode adecvate instalaţiei şi conform cerinţelor aplicabile.
Un articol general despre electrovalve nu trebuie să transforme detectarea unei posibile pierderi de gaz într-o procedură DIY.
Dacă există suspiciunea unei pierderi, prioritatea este siguranţa persoanelor şi a instalaţiei, urmată de verificarea realizată de personal competent.
Dacă electrovalva face parte dintr-un sistem de siguranţă, modificarea sau ocolirea funcţiei sale poate elimina protecţia pentru care a fost instalată.
Nu trebuie utilizate improvizaţii pentru menţinerea valvei în poziţie deschisă şi nu trebuie modificată logica de comandă pentru a evita declanşarea acesteia.
Dacă electrovalva se închide repetat, trebuie identificată cauza comenzii sau a declanşării, nu anulată funcţia de protecţie.
Prevenţia începe cu alegerea corectă a electrovalvei pentru aplicaţie.
Trebuie verificate:
O electrovalvă corect dimensionată, dar utilizată cu un fluid incompatibil sau cu o bobină alimentată necorespunzător, nu reprezintă o selecţie corectă.
În instalaţiile în care particulele pot afecta mecanismul valvei, filtrarea corespunzătoare poate reduce contaminarea componentelor interne.
Nu există însă un singur tip de filtru potrivit pentru toate aplicaţiile.
Trebuie analizate natura fluidului, dimensiunea particulelor admise de electrovalvă, debitul, pierderea de presiune produsă de filtru şi cerinţele de întreţinere.
Un filtru încărcat poate deveni el însuşi o restricţie importantă în instalaţie, motiv pentru care trebuie întreţinut conform cerinţelor sistemului.
Tipul şi frecvenţa verificărilor depind de electrovalvă şi de instalaţia în care aceasta este utilizată.
În funcţie de aplicaţie, pot fi relevante:
Nu trebuie stabilit un interval universal de întreţinere pentru toate electrovalvele.
Electrovalvele au timpi de deschidere şi închidere diferiţi în funcţie de construcţie şi condiţiile de funcţionare.
O modificare clară a comportamentului unei valve poate justifica investigarea cauzei, dar nu există o valoare universală după care utilizatorul să poată declara electrovalva defectă.
Atunci când producătorul specifică timpi sau metode de testare, evaluarea trebuie realizată în condiţiile definite în documentaţie.
Necesitatea întreţinerii depinde de produs şi de aplicaţie.
Unele electrovalve pot funcţiona perioade îndelungate fără intervenţii asupra mecanismului intern, în timp ce anumite aplicaţii necesită verificări periodice sau proceduri specifice.
În locul unei reguli generale, trebuie respectate instrucţiunile producătorului şi cerinţele instalaţiei din care face parte electrovalva.
O comandă electrică prezentă nu confirmă că toate condiţiile necesare acţionării sunt îndeplinite.
Pot exista probleme ale alimentării, bobinei, armăturii, membranei, circuitului pilot, presiunii, diferenţei de presiune sau contaminării interne.
Diagnosticul depinde de construcţia valvei şi de condiţiile reale de funcţionare.
Printre cauzele posibile se află impurităţile pe suprafaţa de etanşare, deteriorarea elementului de închidere, probleme ale membranei sau armăturii, condiţii necorespunzătoare de presiune ori menţinerea unei comenzi electrice care nu ar trebui să fie prezentă.
Simptomul trebuie diagnosticat înainte de demontare sau înlocuire.
Un zgomot neobişnuit poate indica o problemă chiar dacă valva continuă să acţioneze.
Pot fi implicate alimentarea electrică, ansamblul electromagnetic, mişcarea incompletă a armăturii, vibraţiile instalaţiei sau condiţiile de presiune.
Nu se poate stabili doar după sunet dacă bobina trebuie înlocuită.
Bobina generează căldură în timpul funcţionării, iar o anumită încălzire poate fi normală.
Trebuie investigată situaţia atunci când comportamentul termic este incompatibil cu specificaţiile produsului sau apar şi alte semne de funcţionare necorespunzătoare.
Da. Faptul că electrovalva este nouă nu exclude o problemă de selecţie sau instalare.
O valvă poate funcţiona necorespunzător dacă are o bobină incompatibilă, este montată în sens greşit, nu dispune de diferenţa de presiune necesară, controlează un fluid incompatibil sau este utilizată în afara parametrilor declaraţi.
Înainte de a considera produsul defect trebuie verificată compatibilitatea cu aplicaţia.
Nu trebuie presupus acest lucru.
Compatibilitatea pentru gaz trebuie să fie prevăzută explicit pentru produs şi pentru aplicaţia respectivă. Materialele, etanşarea, construcţia şi cerinţele de conformitate pot fi diferite.
Faptul că racordurile şi dimensiunile sunt identice nu transformă o electrovalvă pentru apă într-una adecvată pentru gaz.
Intervenţia unei persoane competente este necesară atunci când diagnosticul presupune verificări electrice sub tensiune, demontarea unor componente care necesită proceduri specifice, evaluarea unor condiţii de proces care nu pot fi determinate în siguranţă de utilizator sau atunci când electrovalva face parte dintr-o instalaţie cu risc.
Pentru instalaţiile de gaz şi alte aplicaţii supuse unor cerinţe speciale de siguranţă trebuie respectate cerinţele legale şi tehnice aplicabile, inclusiv intervenţia personalului autorizat atunci când aceasta este necesară.
Înainte de a decide că electrovalva trebuie reparată sau înlocuită, trebuie clarificate următoarele:
O electrovalvă care bâzâie, se încălzeşte, reacţionează necorespunzător sau nu mai controlează corect fluidul nu trebuie diagnosticată doar după simptomul observat.
Problema poate fi electrică, mecanică sau asociată condiţiilor instalaţiei. Tensiunea şi tipul alimentării, presiunea, diferenţa de presiune, contaminarea, temperatura, fluidul, materialele şi modul de instalare trebuie analizate împreună.
Înlocuirea bobinei este justificată atunci când diagnosticul confirmă defectarea acesteia şi producătorul permite intervenţia. În alte situaţii poate fi necesar un kit de service aprobat sau înlocuirea completă a electrovalvei.
Pentru gaz, combustibili şi alte aplicaţii cu risc, siguranţa are prioritate faţă de încercarea unei reparaţii rapide. Electrovalva nu trebuie forţată, modificată sau ocolită, iar intervenţiile trebuie realizate conform cerinţelor instalaţiei şi de personal autorizat sau competent, după caz.
Diagnosticul corect nu înseamnă doar să identifici componenta care nu mai funcţionează, ci şi cauza care a produs problema. Astfel poţi evita atât înlocuirile inutile, cât şi repetarea aceleiaşi defecţiuni.
